O comoara pierduta

 Sunt figura si mersul unei persoane suparate si dezamagite cu capul plecat, mergand , plangand, suspinand si oftand , dand cu piciorul in pietre, de ciuda si amarul ce il aveam.Certat cu viata caci aceasta imi rezerva numai banalitati intre timp ce altii se scaldau in bunatatea altora.Dorinta arzatoare era enorma, acea dorinta apasatoare ca sa fie la fel ca si acei oameni, a iubi si a fi iubit,Pana cand ca un fulger ce veni pe neasteptate dintr-un vazduh senin despicase inima franta a baiatului, sentimentul indurerat, cazand cerul peste el,a fost lasat si dat uitarii.Nu meritase nici o clipita bunatatea aceluia.Inchizand cufarul a fost aruncat in valeeaa plangeeeri pana cand intruchiparea binelui si a ingerilor umbland trista si apasata gasi acel cufar. Acel ceva facu ca sa sparga lacatul , gasind inauntru  doar o inima trista,dar luand-o in maini, a inceput sa pulseze si sa isi revina la realitate , nici o data nu va inceta sa bata.Datorita bunatatii celor 2 suflete alese, parca puse deoparte ca sa se intalneasca,Cele 2 inimii alaturate straluceau ca cea mai mare stea,Steluta care nu se va stinge niciodataa.